Sunt un cititor fascinat de lumea cărții, am fost de mic copil. Am citit recent discuții întregi despre cine și ce trebuie să citească, dar mai ales de unde trebuie tinerii să pornească pe acest drum. O parte se agăța strâns de ceea ce se numește literatură clasică, iar ceilalți contestau importanța acesteia din …
„Cu siguranță, Charles nu dorea să-l omoare pe dumnezeu. Era însă convins că speciile se transformă.„ Știam câte ceva despre Charles Darwin, dar totul era legat de „Originea speciilor„, lucrarea controversată care a schimbat lumea, dar nu știam mare lucru despre viața sa personală. „Charles și Emma„ a reparat acest deficit al meu și m-a …
„O văduvă de rege nu se îmbracă în aceste zile la fel ca femeile din popor, în negru posomorât, care e pretutindeni culoarea doliului. Numai ei i se cuvine să poarte ”doliul alb„. Azi sunt 434 de ani de la moartea Mariei. Maria Stuart de Stefan Zweig este o carte pentru cei pasionați de istorie, …
Obiecte ascuțite de Gillian Flynn este o poveste foarte interesantă, despre o lume care nu este deloc așa cum pare. Demonii care par să bântuie la o prima vedere nu reprezintă nici pe departe adevărata problemă. O familie complicată și ciudată în același timp, un mic oraș în care încep să apară cadavrele unor tinere …
Iacătă că am ajuns și la sfârșitul primei luni din acest an de la care toată lumea așteaptă atât de multe. Eu am să vin cu cartea lunii, va fi un sistem pe care îl voi încerca anul acesta, să vedem cum o să arate 2021 în cărți. „O să-mi mănânce pisica ochii„ a fost …
Am promis un articol despre Nellie Bly(1864-1922), pentru că merită să auzim despre oameni atât de interesanți. Așa că el vine azi, la 99 de ani de la moartea ei. Poate că nu ați auzit de ea, dar nu-i nimic, nici eu nu aveam idee cine este. S-a născut în SUA și dintr-o întorsătură ciudată …
„Moda se naște dintr-o dorință, moare dintr-un dezgust și cristalizează tot ceea ce frisonează la suprafața unei societăți.„ Am ajuns până la urmă să vorbesc și despre Dior, o carte care mi-a plăcut tare mult. Despre Chanel am aflat că a fost adepta confortului, a revoluției feminine, dar când am întors fața către Dior am …
„De la producătorii de pălării săraci din Toscana rurală, ei au ajuns o putere în lumea producătorilor de bunuri de lux, cu o identitate de brand inegalabilă.” Știam despre Christian Dior și despre Coco Chanel, dar la Gucci nu aveam idee despre Aldo. În zilele noastre a devenit banal acest brand, este pe toate gardurile, …
Vorbim des despre tradiții și despre importanța lor și observ că este un trend să ne raportăm la trecut, cu toate că o facem doar din gură, pentru că este cool, sau ceva de genul acesta. Recent am văzut documentarul lui Charlie Ottley, „Flavours of Romania„ și m-am bucurat tare de avântul englezului. Totuși m-am …
„Știrile nu pot răspunde marilor întrebări existențiale. Nici măcar celor mici.” În ziua de azi știrile sunt peste tot, se lovesc de noi chiar și ajungem să deschidem urechile în fața lor, ba chiar ne putem trezi că luăm tot soiul de decizii bazate pe ceea ce am auzit. Dar știrile ne aduc de fapt …