„De la producătorii de pălării săraci din Toscana rurală, ei au ajuns o putere în lumea producătorilor de bunuri de lux, cu o identitate de brand inegalabilă.” Știam despre Christian Dior și despre Coco Chanel, dar la Gucci nu aveam idee despre Aldo. În zilele noastre a devenit banal acest brand, este pe toate gardurile, …
„Știrile nu pot răspunde marilor întrebări existențiale. Nici măcar celor mici.” În ziua de azi știrile sunt peste tot, se lovesc de noi chiar și ajungem să deschidem urechile în fața lor, ba chiar ne putem trezi că luăm tot soiul de decizii bazate pe ceea ce am auzit. Dar știrile ne aduc de fapt …
„După ce canoane, după care gusturi și uzanțe sociale se poate numi „frumos„ un corp? Cum se schimbă imaginea Frumuseții în timp și cum se schimbă ea în raport cu bărbatul și femeia?” Ce este de fapt frumusețea? O să descoperiți că este o întrebare cât se poate de grea, pentru că definiția ei stă …
„Ferind de lumină tot ce se putea pe pământ, strămoșii noștri au construit mai întâi o lume de umbre, în adâncurile căreia au pus femeia, considerând-o cea mai albă ființă din lumea aceasta.” 2020 este aproape de sfârșit, iar eu sunt cu lista mea pe lângă 100 de cărți citite. Am avut surprize, am găsit …
„Cărțile au fost cele mai bune prietene ale mele. În aceeași măsură în care radioul e o cutie cu minciuni, fiecare carte e o comoară. Și cea mai proastă carte are mereu ceva să-ți spună, ceva adevărat. Chiar și romanele cele mai stupide sunt monumente ale experienței umane.” Coco Chanel Am citit și nu am …
„Istoria îi învață pe oameni că istoria nu îi învață nimic pe oameni.„ Mahatma Gandhi Am tot vorbit despre cartea asta, acum am să dezvolt subiectul. Am adorat tonul simpatic în care s-au desfășurat paginile, cu toate că subiectele abordate au fost serioase. Am învățat o mulțime de lucruri noi și am consolidat alte informații …
Mi-a plăcut tare mult cartea, cu toate că este un subiect cu care m-am întâlnit destul de des. Tonul sincer și destul de clar a fost pe gustul meu, am aflat o mulțime de lucruri noi și am încercat să îmi dau seama detaliile unor lumi greu de priceput pentru omul modern. Regele reprezenta un …
„Poate că era imposibil să cunoști cu adevărat pe cineva în viața asta. Poate că doar în moarte se dezvăluie adevăratul sine al unui om.„ Băiatul pierdut este cel de-al cincilea roman din seria Helen Grace și l-am citit cu nerăbdare, la fel ca pe cele de dinainte. Îmi place tare mult detectiva Helen Grace, …
„Strălucirea și culoarea pietrelor prețioase sunt aceleași ca în urmă cu mii de ani și vor fi aceleași și peste mii de ani. Într-o lume care se transformă veșnic, aceasta este o constantă cu un șarm incontestabil. „ Ei bine mi-am dorit această carte de când am văzut că va apărea și din fericire și-a …
„Coada de păr i se desprinse, aproape căzându-i pe jos. călugăriței nu-i venea să creadă că era naturală. marchizul încercă să i-o înfășoare. Fetița îl dădu la o parte și și-o prinse singură, cu o îndemânare ce o surprinse pe călugăriță. Trebuie să i-o tăiem, spuse. E un legământ făcut Sfintei Fecioare până în ziua …