Cleopatra de Stacy Schiff-recomandare

20200927 144947 scaled - Cleopatra de Stacy Schiff-recomandare

  „Pe când se afla în apogeul puterii, controla practic toată coasta Mediteraniei, ultimul mare imperiu condus de un egiptean. A făcut un copil cu un bărbat însurat și încă trei cu altul. A murit la vârsta de 39 de ani, cu o generație înainte de nașterea lui Hristos. Catastrofele au darul de a întări reputațiile, iar sfârșitul Cleopatrei a fost brusc și senzațional.„

  Am extras citatul de mai sus din prima pagină a cărții „Cleopatra. Viața ultimei regine a Egiptului de Stacy Schiff„ și nu are rost să mai spun că am fost foarte încântată. Ei bine, subiectul în sine este fascinant, popular chiar și în zilele noastre.

  Am auzit multe lucruri despre această femeie formidabilă, însă mi-am dat seama că multe dintre ele sunt speculații, completări și dorințe al oamenilor. Chiar și scrierile despre ea din perioada imediat următoare existenței sale se contrazic. 

  Am aflat că nu știm prea multe despre cum arăta de fapt această femeie, ba mai mult, se zvonește că frumusețea ei nu era atât de izbitoare precum credem noi, însă în mod clar compensa prin forța personalității, a ambiției și senzualității sale. 

  Parte din dinastia Ptolemeilor, Cleopatra era grecoaică și nu egipteancă, era privită ca o zeitate de către poporul pe care îl conducea și a reușit să cucerească doi bărbați extrem de puternici. Mi se pare că romanii au fost fascinați de această femeie și din cauza faptului că era total diferită de ceea ce știau ei. În Egipt femeia avea cu totul și cu totul alt statut decât la Roma. Aceasta avea dreptul să își aleagă singură calea în viață, soțul, educația, deținea proprietăți și lua decizii. Sigur că nu se sfiau să se închine unei regine cu puteri depline. 

  Cleopatra nu a dus o viață ușoară, sau cel puțin așa mi s-a părut mie. Bătălia pentru putere a fost mare, continuă și sângeroasă, chiar și atunci când venea vorba despre propria familie. Nu știm mare lucru despre cum a copilărit și ce lucruri a văzut, dar sigur nu au fost plăcute.

  L-a impresionat pe Caesar, i-a născut un fiu și un întreg scandal în Roma. După moartea lui a început o relație cu Marc Antoniu și a continuat șirul de scandaluri în imperiu. Toată lumea vorbește despre viața sa personală și despre trupul său îngrijit cu diverse rețete fantastice. „Cleopatrei i s-a atribuit un tratament ciudat împotriva chelirii; se spunea că aceasta recomanda o pastă făcută din cantități egale de șoareci arși, cârpe arse, dinți de cai arși, untură de urs, măduvă de cerb și coajă de trestie.„ – oau!-

  Se spunea despre ea că a fost un asasin cu sânge rece, o femeie căreia îi plăcea să amestece tot soiul de otrăvuri pe care le încerca pe prizonieri. Bârfele nu contenesc nici azi, după atâta timp!

  Eu cred că omenirii îi lipsesc părți din ea, pentru că a fost un conducător, o femeie care a reușit să supraviețuiască în momente grele, și-a folosit avantajele cu mult cap, a studiat, a calculat și a luat decizii greu de imaginat. 

  Eu am regăsit în această carte frânturi noi despre ea, cred că l-a iubit pe Antoniu foarte mult. Până și moartea ei este învelită în mister, pe ici pe colo sunt voci care contrazic povestea cu sinuciderea și șerpii, unii spun chiar că a fost omorâtă de cel mai mare dușman al său, cel care i-a distrus viața, Octavian. M-am gândit de ce ar fi făcut asta, adică nu ar fi fost mai câștigat să o ducă pe post de trofeu la Roma? Dar până la urmă se prea poate ca pentru el să fi fost mai sigură varianta morții ei. Se poate orice, cine știe, poate cândva vom afla. 

  Am mai înțeles că a avut o puternică și ciudată legătură cu Alexandru cel Mare, pe care cred că l-a adorat și a dorit să îi calce pe urme și consider că el ar fi fost extrem de încântat de ea, cumva. 

  Octavian i-a îndeplinit ultima dorință și a îngropat-o cu fastul necesar unei regine, alături de Antoniu. Nu s-au găsit mormintele lor și nici monumentele ridicate în cinstea lor, însă în 2019 o echipă de arheologi a anunțat că este aproape de această extraordinară descoperire. Ei bine așteptăm!

  Și spre sfârșit am descoperit o informație tare de tot. Unicul nepot al Cleopatrei, rege african intitulat Ptolemeu, a vizitat Roma la invitația vărului său, împăratul. Se pare că lumea a întors capul după africanul gătit cu o splendidă pelerină, așa că s-a ordonat uciderea acestuia. Împăratul cu pricina, ei bine, Caligula, bineînțeles! 

  Astfel s-a încheiat domnia ultimului Ptolemeu. A fost o lectură plăcută, dacă vă interesează cartea se găsește aici: https://bit.ly/2Sa7XnK 

10390277 1121331647885658 8952548969735974104 n - Cleopatra de Stacy Schiff-recomandare
Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *