Copilăria fermecată de Ioana Trif

13300802 AGVW - Copilăria fermecată de Ioana Trif

„A fost odată un om, 

Ce-a vrut… a fost un pic…

Și el acolo un om, 

Un fel de… cum să zic?

Natura noastră condamnată 

Să-ncapă în „A fost odată„.  Horațiu Mălăele

  Așa și eu, îmi doresc să încap în povestea lui a fost odată și nimic mai mult. Pentru prima mea carte, „Omul a uitat că trebuie să moară„ am avut nevoie de justiție universală, de o forță nevăzută și inexplicabilă capabilă să aducă cu ea pedeapsă. Și asta nu din cauza faptului că manifest ură pentru omenire, ci tristețe pentru neînțelegerea de care dă dovadă. Un muritor care se comportă ca un zeu nu a înțeles moartea și nici sensul vieții. 

  Am scris și îmi asum întunericul din mine, pentru că am să îl port mereu cu toate că este, să zicem, incomod pentru unii și pentru alții. Dar cred în balanța care trebuie să stea în echilibru, așa că trebuie să îi dau copilăriei ce este al ai, partea de viață care conține lumina și speranța. 

  Nu am trăit niciodată la țară, am fost, cu întreaga mea familie, orășeni. Ce să-i faci? Perfecțiunea nu există. Eu de mică am visat la casa de la țară, la grajd, la răsaduri și la animale, la petecul meu de pământ. 

  „Eu de ce nu am țara mea?„ era întrebarea cu care începeau vacanțele și zilele libere. Dacă era rost de o vizită care să conțină animale și grajd, pe undeva, nu contează unde, eram gata de plecare. La 30 de ani am descoperit că țara mea a existat în tot acest timp în mintea și în sufletul meu. 

  S-a născut această cărticică, „Copilărie fermecată„ din dragostea pentru lumea aflată în imaginația mea și nu doar. Totul este centrat pe bunici, pentru că ei reprezintă acea categorie de misticism din viața unui copil. Ei sunt blândețea, înțelepciunea și speranța. 

  Animalele pe care le veți găsi în aceste pagini au existat cu adevărat în viața mea, ba unele dintre ele chiar mai sunt și acum bine-mersi. Nu trăiesc ele în casa perfectă de la țară, sau cel puțin nu încă, dar sunt fericite. Fiecare a ajuns în viața mea cu câte o poveste interesantă, așa a fost să fie, ce să mai?!

  Eu sunt singură la părinți și atunci de unde au venit gemenii? Am să vă spun. Când eram copil aveam un prieten tare tare blând și bun. Eram foarte apropiați și ne împărțeam jucăriile, timpul și primele momente din viață. Descopeream cerul cu degetul și credeam în zâne și-n povești. Așa cum fac copiii din întreaga lume. Amândoi aveam în jur de 5 ani, când într-o seară de iarnă, după o zi întreagă de joacă, de dulciuri și de sărbătoare, el a plecat spre casa lui și nu s-a mai întors niciodată. A fost un accident și totul s-a schimbat. Nu am apucat să îi mai prezint animalele și nici nu ne-am mai jucat. 

  Dar asta nu înseamnă că am uitat. Așa că l-am luat acum cu mine și am plecat într-o aventură fără seamăn, într-o lume mare, încăpătoare, plină ochi cu animale. 

  Vă invit să citiți niște povestioare pentru cei mari și mici, oricine vrea să iasă din realitate, îl invit să găsească „țara mea„. De data aceasta cu speranță, lumină, bucurie și copilărie. Să înclinăm balanța!

Cu drag, în memoria unor prieteni dragi, cu două și cu patru picioare. 

Cartea se găsește aici: https://bit.ly/2TLmDLw

10390277 1121331647885658 8952548969735974104 n - Copilăria fermecată de Ioana Trif
Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *