Ei și copilăria

49132430 2424513164234160 5539894997316272128 n - Ei și copilăria

 Soarele bătea disperat în geamuri dis de dimineață. Nu mai avea răbdare să stea singur și își dorea companionii afară. Știa că sunt în vacanță și se bucura nespus că se vor juca împreună.

  Ea îi iubea nespus de mult și se rugase de soare să îi mângâie frumos, nu cumva vreodată să îi rănească. Erau la bunici la țară și nimic pe lume nu îi bucura mai tare. Cocoșul se dezmierda în răcoarea dimineții și cânta cât îl ținea gura. Toată curtea începea să se trezească.

  Bunicul era primul afară, urmat de câinele lui extraordinar care dormea pe covorul croșetat de lângă patul lui. El era stâlpul casei. Îmbătrânise, avea părul cărunt și nu mai vedea chiar foarte bine, dar avea sufletul puternic și curat. Întreaga gospodărie i se închina de dimineața.

  Se ducea în grajd să vadă cum au dormit animăluțele. Își punea un scaun lângă văcuță și începeau să povestească. Laptele cald făcea zgomot în timp ce curgea în găleata de metal. Calul îi povestea bunicului toate câte se întâmplaseră peste noapte.

  Bunica ieșea mai târziu cu pisica, cea care se dezmierda de picioarele ei. Se ducea la găini și lua ouă calde. Le curăța culcușul iar ele cotcodăceau fericite drept mulțumire. Le mângâia mereu, iar ele povesteau despre noapte.

  Cei doi dormeau încă liniștiți în paturile lor curate, trebuiau să se odihnească și să crească. Soarele trebuia să aibă răbdare, cu toate că nu vroia. Bunica trăgea obloanele în fiecare seară, ca să își protejeze cele mai de preț comori.

  Când veneau de afară, după ce se asigurau că toată curtea se trezise, aveau brațele puternice pline de bunătăți. Bunica intra ușor în cameră și se așeza pe marginea patului. Vroia ca ei să își înceapă ziua cât mai frumos.

– Trezirea somnoroșilor, bunicul a început să pregătească deja păpăruța și dacă nu vă grăbiți o vom mânca toată. Câinele și pisica deja așteaptă!

  Doar la gândul omletei speciale pe care o pregătea bunicul, păpăruța, așa cum îi spuneau, copilașii deja salivau și nu trebuia să îi roage de prea multe ori să se ridice din pat. Când le vedea frumoșii ochi albaștrii, bunica trăgea în sus obloanele. Camera se scălda dintr-o dată într-o ploaie de lumină. Spectacolul era fermecător.

  Când porneau spre baie să se spele și să se îmbrace, gemenii aveau deja zâmbetul pe buze. Soarele se juca în albastrul ochilor. Bunica zâmbea, pentru că îi aduceau aminte de omul pe care îl iubea de o viață, căci erau ochii lui.

  Bunicul era tare ocupat în bucătărie. Omleta cu brânză proaspătă și ceapă era deja într-o tigaie mare și neagră pe sobă. El tăia legumele proaspete pentru salată și fredona un cântec vechi. Mirosul îi făcea pe gemeni să se pregătească mai repede de atac.

  Cât ai zice pește erau pe scaune la masă. Nu trebuia să tragă nimeni de ei, spre deosebire de momentul în care trebuiau să meargă la școală și mama le tot spunea să se grăbească. Farfuriile erau deja puse, iar bunica venea de afară cu un coș cu pâine proaspătă de pe vatră. Era fierbinte, numai bună de rupt.

  Până ce bunica s-a-nvârtit și s-a sucit, colțurile deja nu mai erau, iar cei doi molfăiau cu gura până la urechi. În cănițe deja aveau lapte cald, în care li se strecurase câte o linguriță de miere proaspătă. Nimic nu era mai dulce și mai bun pe lume. Câinele și pisica aveau și ei câte o farfurioară de lapte pentru micul dejun.

  Bunicul terminase de făcut mâncarea și o așeza în farfurii. Bolul de salată era o minunăție plină de culoare și de mirosuri proaspete. Nici nu știau ce să își mai îndese în gurile pofticioase. Un val de gusturi le invada simțurile. Mâncau cu atâta poftă că se loveau de o tristețe ciudată în momentul în care se termina. Le-ar mai fi dat bunicii, căci le-ar fi dat orice, dar burțile erau deja pline și aveau senzația că vor trebui să se rostogolească de pe scaune.

  Mereu uitau de laptele minunat, dar bunica scotea câte un borcan de dulceață și începeau iar să mănânce.

-Ce le faci, mamă, de la tine mereu mănâncă tot cu așa mare poftă?! Eu acasă trebuie să mă rog de ei!

  Asta spunea mereu mama lor, dar adevărul era că nu le făcea nimic. Pur și simplu la bunici mâncarea era mai bună, iar ei aveau poftă mereu. Când se terminau toate bunătățile fugeau afară. Nimic nu îi putea opri.

  Primul lucru se duceau la cal, să îl mângâie și să povestească cu el. Era o minunăție cu pletele frumoase și negre. Le plăcea mult de el și bunicul îi învățase să îi dea cuburi de zahar și mere. Era un mare pofticios! De câte ori îi vedea deja necheza, pentru că știa exact ce urmează.

   Dar pe cine puteau să păcălească?! Cele mai extraordinare animalele erau caprele. Nu exista ceva mai amuzant. Mai ales când mestecau. Era râsul de pe lume!

  Se alergau pe afară cu ieduții care dădeau din copitele mici și țipau unul la celălalt. Nebunie curată! Toată curtea se juca cu ei, toate animalele participau la spectacolul zilnic. Prinselea, Ascunselea, de toate, pentru toți. Râsul lor umplea lumea.

 Când bunica se ducea în grădină să își dreagă legumele colorate, ei se duceau să îl caute pe bunicul. Îl prosteau să se joace de-a Baba Oarba cu ei. Nu se lăsa așa de ușor moșul. Tot spunea că are treabă, dar până la urmă îl convingeau și începeau jocurile.

  Când se plictiseau mergeau după bunica, se puneau și ei în genunchi printre straturi să o ajute. Când nu se uita către ei scoteau morcovi din pământ și după ce îi scuturau câteva secunde îi mâncau. Ce minune! Dacă i-ar fi văzut mama lor s-a fi îmbolnăvit pe loc. Totul trebuia spălat, zicea ea mereu. Dar regulile alea nu se aplicau când erau la bunici.

 După ospățul regesc fugeau pe dealuri. Acolo se întâlneau cu ceilalți copilași. Era momentul să zburde liberi. Și așa făceau până când nu mai puteau de căldură și de oboseală. Se duceau la râul rece să se scalde. Făceau sărituri în apă și se dădeau pe liane.

  Numai apa aceea rece putea să îi liniștească. Pe după masă erau deja frânți de oboseală și simțeau că nu mai puteau face nimic. Nu vroiau decât să ajungă în pat. Așa că mergeau pe ulița prăfuită târându-și picioarele de oboseală.

  Dar acasă îi aștepta o surpriză de proporții enorme. Bunica făcea gogoși! Așa ceva era pur și simplu extraordinar! Cum putea să miroasă! Așa ceva!

-Bunico, ai și minciunele?

 Bineînțeles că avea și minciunele! Ce întrebare nebunească! Știa că erau preferatele lor. O selecție de gemuri fine se afla deja pe masă, dar toată lumea știa ce urmează. Gemul de fructe de pădure era marea lor dorință. Bunicu se delecta deja din borcanul cu gem de nuci verzi. Tote se topeau pe aluatul cald.

  Aveau pielea colorată de soare, cu un bronz strălucitor care le punea în valoare ochii albaștrii ca cerul și erau frânți de oboseală. Își simțeau capul greu și corpul de pe altă planetă.

  Se duceau singuri să spele, căci se simțeau proaspeți și ocrotiți după aceea, când se băgau în pat. Bunica avea grijă să le scoată mereu așternuturile la aer și când ajungeau ei în pat erau răcoroase și primitoare.

  Bunica venea și se așeza în scaunul ei de lângă geam, imediat după ce trăgea obloanele. Câinele și pisica erau în pat cu copiii, frumos așezați. Luna sclipea pe cer și lăsa câteva raze să scape prin casă. Cu toții îl așteptau nerăbdători pe bunicul.

  El venea cu o carte mare-n mână gata să citească povestea. Basmele lui Petre Ispirescu, o culegere întreagă. Se așeza în scaunul lui și plecau împreună în altă lume. Iar ei ascultau cu ochii închiși totul despre Zâna Zânelor. Când se termina povestea erau deja în lumea viselor, dar nici măcar o secundă mai repede.

  Bunicii, câinele și pisica se retrăgeau în camera lor. Era momentul să se odihnească și ei, căci dimineața o luau de la capăt. Peste sat domnea liniștea și gospodăria era toată în lumea viselor.

  Copilăria îi iubea atât de tare și le oferea tot ce avea mai de preț.

Aventurile gemenilor se găsesc adunate toate într-o cărticică care se găsește aici: https://bit.ly/2TLmDLw

13300802 AGVW 644x1024 - Ei și copilăria
10390277 1121331647885658 8952548969735974104 n - Ei și copilăria
Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *