Gemenii și străbunii

YWEwNjk0ZGVlM2EyZGQ2MzE5ZjViNjQ5ZjVkNg.thumb  - Gemenii și străbunii

  Bunica adusese în bucătărie o mulțime de flori, care mai de care mai frumos mirositoare, fructe de tot soiul și împrăștiase peste tot mirosuri care te făceau să amețești de plăcere. La foarte scurt timp gemenii apăruseră din locurile lor secrete. 
– Bunico, ce faci aici?
– Păi ce să fac, m-am apucat de tot soiul de coronițe. 
  Țili și Mieunica dormeau la locurile lor și nu păreau să fie deranjate de nebunia care se desfășura dintr-o dată în bucătărie. Dar ce se întâmpla totuși? Se așezaseră deja la masă gata să supravegheze ceea ce se întâmpla în casă, cu toate că nu înțelegeau mare lucru, dar sigur trebuia să fie foarte interesant. 
  Nici nu terminaseră bine gândul că bunicul apăruse cu Moș Roș și un braț cu crengi de brad frumos mirositoate. Bunicul le zâmbi gemenilor și o sărută pe frunte pe bunica. 
– Ți-am adus și grâul proaspăt, așa cum ai cerut.
  Moș Roș trecu repede să îți spele blănița neagră și lucioasă. Se vedea pe el că era obosit. Deja boticul lui era acoperit cu fire albe, nu mai era chiar un puișor. Și era drept că bunicul se găsea într-o formă foarte bună, aproape că nu puteai ține pasul cu el. 
– Dar bunico, ce se întâmplă aici?
– Mâine este Ziua Morților, iar noi trebuie să ne pregătim. Nu vă faceți griji și voi veți ajuta!
  Deja erau vești foarte bune, le plăcea să ajute mereu. Nu existau activități în care să nu fie implicați și ei.
– Vom pune grâu la fiert și între timp ne apucăm să facem coronițe din brad și tot soiul de flori. Umplem casa cu ele și restul le ducem la cimitir să îi vizităm pe ceilalți. Tuturor le place bradul. Mamei mele îi plăcea tare bradul. Spunea că nimic nu miroase mai bine și mai frumos și nicăieri nu se găsește un verde mai frumos. 
– Hei bunico, unde e mama ta?
– Păi unde să fie, dragilor?! A plecat într-o călătorie lungă cu tata. 
– Dar unde s-a dus?
– Nu știu să îți spun, dar știu că este bine.
– Dar de unde ști?
– Pentru că îmi spune mereu.
– Unde îți spune?
– În mintea mea, în sufletul meu, în fiecare seară când mă culc. 
  Gemenii nu înțelegeau ei foarte multe. O știau pe străbuna din poze, li se părea tare frumoasă, pozată în grădina plină de flori, cu zâmbetul pe buze. Dar dacă venea seara în vizite, ei de ce nu o vedeau? Și de ce venea doar noaptea? Până la urmă bunicii erau cam ocupați în timpul zilei și dacă ar fi venit străbuna și poate chiar străbunul, atunci poate că ar fi avut și ei mai mulți parteneri de joacă. 
– Dar de ce nu vin aici, să ne ajute? 
  Bunica zâmbea mereu și nu înceta să le răspundă la întrebări, indiferent cât de multe erau. Uneori trebuia să se așeze, zicea că o mai dor picioarele, dar vorbea mereu cu ei. Și imediat după aceea ei începeau să înțeleagă tot soiul de lucruri și lumea devenea mult mai clară. 
  Doar că acum erau ceva mai confuzi decât la început și asta nu era pe placul lor. 
– Stai așa, bunico, unde se duc oamenii și animalele, atunci, în ziua aceea în care pleacă?
  Observaseră ei treaba asta ciudată tare. Oamenii erau pe acolo bine-mersi și dintr-o dată dispăreau. Lumea era tristă, cu toții se îmbrăcau frumos și plecau. Copilașii rămâneau acasă, cu toții împreună și așteptau să se întoarcă toată gașca de adulți și să mănânce împreună. 
  Dar nu aveau să îi mai vadă niciodată pe oamenii aceia. Și acum bunica le spune că nu era chiar așa. Dar de ce? 
– Toți plecăm într-o călătorie, atunci când trebuie. Poate fi în orice secundă, de aceea trebuie să fim mereu pregătiți. Cu cât sufletul este mai ușor și mai curat, cu atât călătoria este mai plăcută și mai ușoară. Dar nu uităm pe nimeni, să ști! Iar ei o dată pe an vin la noi. De aceea pregătim un ospăț pe cinste să îi primi cum se cuvine. 
– Deci străbunicii vor fi aici? Când?
  La așa ceva nu se așteptaseră. Știau ei că avea să fie o zi minunată, dar nu erau pregătiți pentru așa ceva! Se uitau unul la celălalt și nu își mai încăpeau în piele. Ce surpriză minunată!
– Când eram mic, așa cam de vârsta voastră am primit de la bunicul meu un câine minunat. I-am zis Lăbuș și am fost prieteni tare buni, ani mulți. Când a plecat în călătorie i-am promis că n-am să îl uit și deabia aștept să vină în vizită! Mereu îi pregătesc ceva bun, așa cum îi plăcea lui, interveni bunicul. 
– Dar Moș Roș nu se supără?
– Dar cum să se supere? Doar el știe că Lăbuș îi va fi prieten bun pe când va trebui să plece și el în călătorie. 
– Și vom pleca și noi acolo? 
– Da. Cu toții vom merge, dar nu vă faceți griji, acolo nu veți fi singuri, vom fi acolo cu toții împreună.
    Nu pricepeau ei chiar așa de bine totul, nu înțelegeau când trebuiau să plece, sau ce aveau nevoie, dar aveau încredere în bunici. Și aveau să cunoască oameni noi și pe Lăbuș, avea să fie minunat. 
 
  Munciseră toată ziua în bucătărie cu bunicii. Făcuseră tot felul de coronițe cu care împodobiseră toată casă, ajutaseră la curățenie, la mâncare, participaseră la toate activitățile. Toată casa arăta și mirosea extraordinar. Grâul stătuse toată ziua pe sobă la fiert, după care bunica se apucase să muncească cu el. 
 Deși nu era foarte târziu, afară era deja întuneric beznă, iar somnul le dădea târcoale. Erau frânți de oboseală. Bunicii încă mai aveau de lucru, însă Moș Roș se hotărâ să îi însoțească către pat. 
  Dimineața venise pe neașteptate, iar ei erau nerăbdători să vadă cum avea să decurgă ziua. Bunica făcuse deja minuni la bucătărie unde se aflau peste tot bucate care îți făceau cu ochiul. Totul mirosea frumos, a proaspăt, a copt și a brad. Păi străbuna știa ea ce știa, nimic nu era mai frumos decât bradul acela extraordinar. 
  Mâncaseră numai și numai bunătăți. Supă din aia galbenă cu găluști, cartofi prăjiți cu ouă, conopidă murată, din aia de scotea bunicul din butoi și era roz, iar pentru final unul dintre deserturile lor preferate, cuib de viespi. 
  Apoi toată ziua o petrecuseră bunicii doar cu ei. Aflaseră toate lucrurile despre toți aceia pe care nu îi mai vedeau, aceia care trăiseră înainte lor, poate chiar acolo, în casa bunicilor. Aflaseră și despre prietenii din grajd, despre animalele care fuseseră pe acolo și care acum se jucau într-un loc în care nu era frig niciodată. 
  Bunicii povesteau și povesteau, iar ei deja puteau să îi vadă în mintea lor pe toți, ba chiar să și îi și audă. Era ca un mare festin, iar inimile lor băteau tare de fericire. Acum înțelegeau ei mai multe despre bunici, despre casa lor și chiar despre ei. Chiar și bunicii lor fuseseră cândva copilași, așa ca ei și avuseseră bunici la rândul lor. Tot așa de buni și de răbdători. 
  Când se lăsase noaptea bine, se îmbrăcaseră cu toții și se porniră către cimitir, încărcați cu coronițe frumos mirositoare. Tot satul era acolo și lumânările străluceau în întuneric. Toți patru lucraseră să aranjeze mormintele, să le pună coronițe și lumânări. Toată lumea vorbea și își aducea aminte despre cei care locuiau acolo. Parcă se făcuse cald și plăcut pe afară, pentru că nu își mai simțeau obrajii reci. Poate că era de la atâtea lumânări. Sau poate că așa era acolo. 
– Ei trebuie să plece înapoi, să călătorească mai departe, să meargă acolo, în lumea lor și noi suntem datori să le luminăm calea, le explică bunica. 
  Ceva ceva pricepuseră ei. Era cam greu să mergi pe drum când era întuneric, dar așa, frumos, cu luminițe, flori care miroseau frumos și brad verde peste tot era altceva. Cu siguranță străbunilor le plăcea! 
  Lăsaseră casa celorlalți acolo, în noapte, împodobită, luminată de se vedea de pe lună și plecaseră spre casă veseli și fericiți vorbind încă despre viețile lor și despre toate peripețiile tuturor. 
  Acasă au primit într-un bol ceva de mâncare. La început fuseseră cam sceptici, însă avea un gust minunat, era dulce, cu nucă și avea așa o aromă de lămâie. Bunica le spuse că era desertul special pentru cei care locuiau într-o altă lume. Înțelegeau ei de ce le plăcea atât de mult, pentru că era delicios și în plus mergea foarte bine cu felia de cozonac cu mac, pe care o primiseră ca bonus. 
  Bunicul făcuse un foc, așa ca de tabără și acum stăteau cu toții în jurul său, îmbrăcați bine, în puloverele de lână de la bunica și priveau. Era momentul să le spună „pe data viitoare„ tuturor oaspeților care aveau să se întoarcă în lumea lor, în marea călătorie. 
  Cu toate că le venea un pic să plângă pentru că trebuia să se despartă de ei, înțelegeau că așa stăteau lucrurile. Ar fi vrut să nu fie așa, bineînțeles, dar erau niște copilași, era normal să nu înțeleagă toate chichițele lumii. Cândva aveau să crească mari și să se deștepte, dar până atunci aveau să aștepte în fiecare an această zi minunată, aveau să viziteze mai des casa celor care locuiesc dincolo și aveau să le ducă multe crengi de brad și flori frumoase.


Aventurile gemenilor se găsesc adunate toate într-o cărticică care se găsește aici: https://bit.ly/2TLmDLw


13300802 AGVW 644x1024 - Gemenii și străbunii
10390277 1121331647885658 8952548969735974104 n - Gemenii și străbunii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *