Moș Roș și Mieunica

64620509 440268666549900 8736364565584936960 n - Moș Roș și Mieunica
58420156 660024137783153 4278310171580563456 n - Moș Roș și Mieunica

 Bunicul avea o minunăție de cățel, cu urechiușe lungi pe care se întindea o blăniță neagră ce se ondula frumos spre capete. Tot satul îl invidia, căci era de o rasă pură și de o deșteptăciune nemaivăzută. Era mândru cum nu se mai pomenise.
 Povestea lui era ruptă dintr-un basm, așa spunea mereu bunicul. Și avea o stea norocoasă sub care se născuse. Cerul îl iubea tare mult, la fel și bunicul.
 Zicea că se dusese într-o zi la oraș cu diverse treburi și se întâlnise pe stradă cu o tanti care avea o cățelușă tare frumoasă, neagră și cu ochii blânzi. Dar tanti era tare supărată și abătută. Cățelușa născuse niște puișori frumoși tare și îi dăduse pe toți, căci erau de rasă tare căutată. Mai avea acasă o fetiță după care veneau stăpânii în câteva zile și un băiețel tare bolnăvior.
 Veterinarul îi spusese că are inimioara cu probleme și că va trăi doar o lună, două. Ce să facă cu el? Avea să îl țină să se ducă din lumea asta. Dar o durea sufletul pentru el, căci era o minunăție de puiuț.
 Bunicului i se făcuse inima ca de tuci și nu putuse să audă așa ceva. Avea să îl ia el, bineînțeles. Cum să lase acolo micul pui să se întrebe de ce toți frățiorii lui merg la căsuțe noi și au stăpâni care se bucură de ei, numai el nu?!
 Se îndrăgostise imediat de el, de cum îl văzuse. Iar micul negricios, moale precum catifeaua se lipise de el imediat. Nu avea să îl lase acolo, asta era clar. Apăru acasă cu el în brate, chipeș foc, căci tanti îi pusese fundiță roșie la gât, să nu fie deocheat.
 Îi povesti bunicii ce și cum, iar împreună se puseseră de acord că nu aveau să îl trateze ca pe un condamnat la moarte. Aveau să îl iubească din tot sufletul și soarta avea să știe ce este de făcut mai departe.
 Moș Roș era o mogâldeață încrezută tare care umbla împleticit în lăbuțele lui mititele. Era interesat de tot ceea ce vedea în jurul lui și nu știa exact unde să se ducă să miroasă. Dar obosea repede, de mic ce era și te miri pe unde adormea.
 Noaptea dormea într-o cutie mare, lângă bunicul, căci era un bebeluș și se trezea noaptea plângând de frică. Dar bunicul adormit, așa cum era, lăsa o mână peste el și se liniștea imediat.
 Chiar și Țili, pisica, îl iubea mult și împărțea cu el lăpticul cald ș bun pe care i-l dădea bunica. Iar el era o minuție! Tot satul venea să îl vadă, căci așa cățel, mai rar. Și bunicii erau mândrii tare de el. Îi plăcea mult apa și când găsea câte o băltoacă, se apuca să se bălăcească în ea.
 Bunicul se uita mereu la el cu toată dragostea din lume. Zilele treceau nestingherite, iar Moș Roș se făcea din ce în ce mai mare și mai frumos. Trecuseră lunile pe care chipurile avea să le trăiască, iar el era vesel și sănătos.
 Toată lumea uitase despre sumbra profeție, chiar și câinele. Se ducea cu bunicul peste tot, îi plăcea la nebunie să miroasă peste tot, să se joace și să alerge. Gemenii erau și ei înnebuniți după câine.
 Ar fi vrut să stea numai cu ei și împreună să facă de toate. Dar Moș Roș nu era chiar de aceeași părere, căci el stătea lipit de bunic. Câteodată avea chef să se agite cu copiii și să se joace cu mingea, dar nu tot timpul.
 Avea o pernă la marginea patului în care dormeau bunici și acolo se retrăgea el să se odihnească. Nu era deloc fioros, niciodată. Doar că putea să se strâmbe la tine, dacă nu îi era pe plac ce faci.
 Mergea cu bunicul la pădure, culegeau ciuperci și se duceau pe toate culmile, ei doi, prieteni pe viață. Avea așa o mutră și un comportament de „von„. Era ceva mai sensibil decât alți câini, dar așa erau cei de rasă, le explica mereu bunicul.
 Vara era cel mai distractiv, pentru că se duceau cu toții la apă și atunci nu mai conta nimic. Roș înota împreună cu copiii, săreau în apă și se auzeau atâtea râsete de nu îți venea să crezi.
 Împreună cu bunicul mergeau chiar și cu barca, cu tot cu cățelul care era un matelot adevărat. Aveau multe aventuri cu toții. Știau foarte bine că nu era cățelul lor, ci prietenul nedespărțit al bunicului.
 Dacă l-ar fi cunoscut atunci când era un pici, atunci când bunicul l-a adus acasă cu funda roșie la gât, atunci lucrurile ar fi stat un pic altfel, poate. Dar atunci și ei erau prea mici și locuiau departe, la oraș.
 Trebuiau să înțeleagă că nu mai era un bebeluș și deci nu mai avea neapărat chef de jocuri mereu. În plus era un cățel tare ocupat, avea treburi de rezolvat cu bunicul. Stătea în căruță mereu lângă el, patrula pe câmp, umbla în grajd, la pădure, la apă.
 Când venea acasă era deja frânt și trebuia să se întindă peste pernele lui. Nu se știa niciodată când avea să o ia de la capăt. În plus trebuia să bage în seamă și pisica, pentru că trebuiau să se joace împreună, să nu uite unul de celălalt.
 Când se simțea rău, bunicul îi spunea să stea acasă și să se odihnească, dar el nu prea vroia. Îți lua treburile foarte în serios și în plus, îi displăcea să îl știe pe bunicul singur, hălăduind pe te miri unde. Așa că de multe ori, dragul de bunic stătea și el acasă, numai să îi dea răgaz câinelui să se odihnească.
 Aveau afară un balansoar mare pus strategic la umbră, colo așa-n grădină și amândoi se cocoțau în el să ia o gură de aer și să se odihnească. Moș Roș se lipea mereu de picioarele lui, să îl simtă acolo lângă el.
 Ei doi, acolo pe balansoar păreau dintr-o altă lume. Și nimeni nu îi deranja vreodată. Gemenii îi priveau de la distanță și s-ar fi jucat cu ei, dar o lăsau imediat baltă. Își găseau ei de lucru pe undeva și desigur, că după ce se odihneau veneau ei să îi caute și să plece în următoarea aventură.
Și ei aveau cândva să își găsească câte un astfel de prieten extraordinar, cu care să plece pe câmpii. Un astfel de prieten care să doarmă cu ei în pat și căruia să i se poată confesa mereu. Numai gândul la așa ceva le făcea părul să li se zburlească! Toate la timpul lor le spunea bunica,iar ei așteptau cuminți. Până atunci aveau să chinuie companionii bunicilor.
 Într-o vară minunată, Moș Roș a plecat cu bunicul la plimbare și a venit acasă cu sufletul lui pereche. Bunicul povestea că într-un tufiș, câinele a găsit o pisică. Nu mai era mititică, era domnișoară, dar era de o frumusețe rară. Era la fel de neagră ca el și avea niște minuni de ochi verzi.
 Și ce să vezi, că era tare vorbăreață. Moș Roș fusese tare încântat de ea din prima secundă și nu mai contenea să dea din codiță. Iar ea se dădea bine pe lângă el. Părea că se cunosc de o viață și parcă un pic se și asemănau. Și acum ce era să facă? Nu era posibil să o lase acolo, așa că sosise cu ea acasă.
 Bunica a aruncat o privire către cei doi îndrăgostiți și nu a mai avut ce să spună. Sigur că a primit-o și pe ea, că nu se apuca acum să rupă suflete. Nici pisica ei nu a protestat prea tare la sosirea noii prietene. S-au dat una pe lângă cealaltă și în câteva minute începuseră să își miorlăie toate secretele.
 Moș Roș trăia acum bine mersi nu cu una, ci cu două companioane. Țili nu îl băga așa de mult în seamă, ea era ocupată cu bunica, dar Mieunica, sufletul lui pereche nu prea se dezlipea de el. Când avea treabă și pleca cu bunicul, atunci ea aștepta cuminte acasă, iar când soseau era bucuria de pe lume.
 Moș Roș iubea tare de tot și iarna, la fel de mult ca vara. Nu prea era pretențios, din punctul acesta de vedere. Alerga înnebunit prin zăpadă și uneori nu se vedea decât o pată neagră care se mișca prin depărate, într-un maldăr de alb.
 Avea blănița de pe burtă lungă și o târa prin zăpadă. Câteodată se formau țurțuri care atârnau de el, dar lui nu îi păsa deloc. Bunicul își făcea griji pentru el și se temea că avea să captureze o răceală de zile mari, așa că a pus-o pe bunica să îi facă o hăinuță, nu cumva să pățească ceva.
 Și bunica i-a făcut că doar ce era să îi spună? Până la urmă, chiar dacă nu recunoștea și ea era un pic îngrijorată. Nu ziceau nimic cu voce tare, pentru ca Moș Roș să nu știe povestea lui de cățeluș. Nu era cazul.
 Gemenii se distrau cu el toată iarna, alergau prin zăpadă și fugeau la derdeluș. Ei coborau pe săniile din lemn, făcute de bunicul, iar el venea după ei. Câteodată nu se mai putea opri când ajungea la baza baza dealului și se rostogolea pe acolo, prin zăpadă. Dar nu era bai mare, că doar era îmbrăcat bine.
 Când venea acasă erau uzi leoarcă și înghețați de numa. Abia ce mai umblau, iar picioarele nu și le mai simțeau demult. Bunica îi dezbrăca repede, repejor, pe toți trei.  Gemenii primeau haine uscate și calde și apoi îi așeza în pat. Mieunica îl aștepta fericită pe Moș Roș și se băga în sufletul lui, să îl încălzească. Nu prea îi păsa de faptul că era ud și rece, ei erau un suflet.
 Bunica le făcea lapte cald cu miere și stăteau acolo ca niște pui de curcă plouați. Și Moș Roș primea lapte, să se încălzească. Și apoi se lingea pe botic de numa. Țili, pisica bunicii, venea și ea să se alăture festinului, cu toate că ea nu participase la joaca de afară și avea deja blănița fierbinte la cum stătuse lângă sobă. Dar nu aveau să o refuze.
 După ce își terminau festinul, iar laptele începea să le încălzească stomacele adormeau care cum, toți grămadă acolo, în patul mare al bunicilor. Și-apoi ce să le facă? Doar nu era să îi mai trezească acum? Rămâneau acolo toți patru până dimineață, când aveau să o ia de la capăt.
   
Aventurile gemenilor se găsesc adunate toate într-o cărticică care se găsește aici: https://bit.ly/2TLmDLw

13300802 AGVW 644x1024 - Moș Roș și Mieunica
10390277 1121331647885658 8952548969735974104 n - Moș Roș și Mieunica
Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *