Povești cu biblioteci

20200831 123035 scaled - Povești cu biblioteci

  Am tot citit articole legate de faptul că românul nu citește. Din ce am observat eu din studiile făcute avem o mare problemă cu piața de carte. A cumpăra cărți reprezintă o problemă și de aici se nasc o mulțime de discuții legate de faptul că suntem o țară săracă. Sigur că mai sunt și cei care consideră că suntem manipulați, defapt românul cumpără multe cărți, citește în continuu și cineva vrea să ne convingă că nu suntem buni de nimic.  

  În orașele mari, librăriile din centru sunt pline. Corect. Dar România nu este formată doar din orașele mari, iar a cumpăra cărți nu se rezumă la manuale, culegeri și miliarde de auxiliare recomandate de profesori. 

  Din punctul meu de vedere nu se rezumă nici la trendul modern de dezvoltare personală, care doar zgârie o mică, extrem de mică suprafață a unor trăiri care nu se explică atât de simplu, un trend care vrea să explice niște existențe fără răspuns, în două cuvinte spectaculoase. 

  Cititorul care cumpără carte, este cel care se afundă în ficțiune, care trăiește fanteziile unor lumi care oferă mai multe detalii despre interiorul fiecăruia decât orice realitate. Tot cititorul este cel care deschide ușile unor domenii noi, neînțelese, dar pe care vrea să le studieze cu ochi simpli și uneori mai clari. Ai dreptul de a nu fii specialist pentru a afla informații noi și evident o părere despre el, chiar dacă nu una autorizată. 

  Nimeni nu știe adevărul absolut, din fericire. Așa că pornind de la această afirmație ne rămâne doar să căutăm, să încercăm, să învățăm. Și cititul ajută în acest proces de descoperire umană. 

  În primul rând cartea nu este un domeniu care ar trebui să sufere cenzură. În momentul în care aceasta intervine, deja stăm pe buza unei prăpăstii. Omul trebuie să ajungă la acel moment în care citește și își face singur o părere. Înțeleg că există azi așa-ziși „formatori de opinie„ care au cerut ca x carte să nu mai fie oferită publicului. Și lumea din jur a căzut pe spate, modernă așa cum este, fără să se gândească că și inchiziția a avut proprii săi formatori de opinie, la fel și comuniștii+naziștii+alții+alții. Când cititorului i se spune ce să nu citească, mai întâi și apoi ce să citească, pericolul stă la colț deja. 

  Aș spune că m-ar mira că lumea modernă are astfel de apucături pentru că vorbește sus și tare despre egalitatea în drepturi, după care încearcă să convingă oamenii că mai bine nu citesc x sau y, că nu știu ei ce este bine să citească, dar nu mă miră pentru că modernitatea mi se pare cea mai ipocrită perioadă de până acum. 

  Vreau să mă asigur că mă exprim corect, aici nu discut despre faptul că sunt sau nu de acord cu ce a zis cutărescu la el în carte, ci la dreptul meu să îl citesc și să spun că nu sunt de acord cu el. Când o tăntuță îmi spune ce nu am voie să citesc, chipurile pentru că nenea a zis că… nici nu contează ce anume și restul lumii a îngenuncheat pe motive de bani, faimă sau orice, deja povestea asta cu drepturi, libertăți și egalități s-a dus repede repejor pe apa sâmbetii. A fost, a trecut, învățăm și nu mai facem, dar nu punem sub covor, nu schimbăm trecutul, că nu merge așa. Nu merge așa pentru că nu mai avem erorile din care se învățăm. 

  Nu am povestit atât doar să țin teorii nesfârșite, ci cu scopul de a sublinia cât este de important cititorul și libertatea de a citi. Dar toate acestea nu vin singurele, nu fac parte din nevoile aflate la baza piramidei de nevoi a lui Maslow, ci sunt clădite cu muncă și timp. 

  Ar trebui să existe o cultură a cărții, care trebuie cultivată, hrănită, încurajată. Așa ceva vine din familie, în primul rând, vine prin exemplu. Copilul învață cu greu, dar copiază cu ușurință, asta este literă de lege. 

  Dar nu se opresc lucrurile acolo, pentru că marele exemplu trebuie să vină din societate. Nu toată lumea are familie cu posibilități materiale și/sau intelectuale, defapt nu toată lumea are familie. Asta nu înseamnă că s-a terminat, defapt acolo începe lupta cu adevărat. 

  Dar dacă societatea creează săraci cu duhul, lor le promite o împărăție bogată, pentru că ei sunt mai ușor de manipulat, dacă școala a rămas un trebuie, un maldăr de informații aruncate una peste cealaltă, fără un scop final al cunoașterii în esența ei, un examen, o hârtie, un absolut nimic, atunci cultura cărții se va dărâma. 

  Eu mă dau a fi un cititor(nu unul de carduri mă refer), chiar dacă sunt la pitici, nu citesc cât ar trebui și în niciun caz cât aș vrea, dar dau și eu din pagini pe acolo. Când citesc ceva ce îmi place mult, dau mai departe că așa mi se pare frumos, când nu, mai bine mă abțin, că poate nu am înțeles eu ceva cum trebuie, sau ține efectiv de gust, de nevoi, de personalitate. Nu mi-a plăcut, merg mai departe.

  Am crescut printre cărți, în copilărie am văzut bibliotecile masive la părinților pline ochi cu cărți pe care am pus degetele și le-am deranjat de la locul lor. Tot atunci m-am îndrăgostit de povești, de istorie și de o mulțime de eroi mari și mici care mi-au devenit companioni. 

  Uneori societatea s-a străduit să dărâme aceste apucături, încercând să cenzureze, să își dea cu părerea, să modifice, în orice caz să controleze cât de mult posibil. A fost prea mult, prea puțin, prea bine, subiectele alese nu sunt potrivite pentru mine, nu sunt la modă, sunt ciudată, tocilară, am fost pe cale să pun cartea jos. 

  Dar tocmai cartea mi-a devenit armă și scut câțiva ani mai târziu și încă o țin peste tot, oriunde și oricând. Cu toate că normele sociale dictează ordinea în bibliotecă, la mine este haos, nebunie, la fel ca și în mintea mea. Dar eu știu fiecare cărticică, unde este, dacă este, ce a zis ea și ce am povestit noi două. Este un bun exercițiu, pentru că în momentul în care nu voi mai ști astfel de detalii, înseamnă că m-au lăsat șuruburile și e bai. 

  Oricum cred că lui Dumnezeu, oriunde s-ar afla el, îi place să se contrazică, îi are bine la suflet pe cei care pun întrebări, pe cei în capul cărora se învârt rotițele (nu degeaba creierul este o nebuloasă pentru noi, poate creația cea mai de preț a unei divinități care iubește gândirea) și atunci de ce încurajăm prostia?   

10390277 1121331647885658 8952548969735974104 n - Povești cu biblioteci
Latest posts by slasha (see all)
Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *