Primăvara și puiul de căprior

padure - Primăvara și puiul de căprior
Primăvara




Afară mă uitam și nu era nimic, chiar nimic. Pustiul și atât. Nu știam de ce și ce se întâmplase, poate că eram în altă lume, sau poate că nu mai eram. Dar ce putere are omul oricum? Nu știam ce să fac, eram doar acolo, singură, la geam și uite așa mă uitam înspre nimic.

Dar am clipit și în fața geamului se afla o femeie. Era ciudată, mult mai mare și mai înaltă decât mine și decât oricare om pe care îl văzusem vreodată. Era de o frumusețe izbitoare și totuși ceva îmi spunea să stau departe de ea.
Părul i se revărsa șiroaie de culori minunate și aveam senzația că toată paleta se schimbă de fiecare dată când mă uitam la ea. Avea pielea de un verde deschis, cu unghii lungi aurii. Mâinile ei erau de o grație extraordinară. Rochia ei avea culorile florilor. Când m-am apropiat de ea am simțit un miros de prospețime, vânt și apă. Emana căldură și fiecare pas pe care îl făcea aducea după sine iarbă verde, proaspătă.
Pământul nu mai era așa gol, pământul înflorea. Copacii de peste tot înfloreau ca prin minune sub degetele ei lungi și subțiri. Și soarele se arăta curat și pur. S-a așezat cu întreaga-i frumusețe pe câmpul ce abia înflorise sub picioarele ei goale.
Tinerețea ei era amețitoare. Părea că abia începea să înțeleagă viața și lumea, dar voia să creadă deja le știe pe toate. Avea puterea să renască totul, avea puterea viții în suflarea ei fierbinte. Totul era la început, totul avea forța minunilor. Cum din nimic se făcea totul. Pământul era uscat și singuratic, dar fierbea sub dorința de a se naște. Și pe unde se ducea ea, verdele o urmărea.
Rămâneau petece de goliciune, ca și cum voia să nu uite nimeni că ea era puterea vieții, că ea reprezenta speranța lumii. Așa vedeai că nu este coaptă, că dorește să i te închini.
Din pădure veneau toate animalele și i se închinau, iar ea râdea și se bucura de fiecare. Dezmierda cu mâna ei caldă un pui de căprioară cu blana pufoasă și ochii blânzi. Un vânt curat și proaspăt adia ușor și totul era așa cum trebuia să fie. Lumea se năștea sub privirile mele. Numai speranță aveam în suflet și știam că din nimic de naște totul. Nu mă durea dorința ei ca lumea să i se închine.
Era curioasă și alerga peste tot, deborda de o energie extraordinară. Privea fiecare mugur pe care îl făcea și se bucura nevoie mare. Privea copacii dezbrăcați și dădea din capul ei perfect, ca și cum nu dorea să mai vadă goliciunea și imperfecțiunea. Și așa se apuca să îi îmbrace. Pe fiecare în parte.
Când din pământ ieșea o floare, sărea în picioare și bătea din palme. Și uite așa pe lângă ea, totul se colora și se parfuma, iar ea îți împletea coroană după coroană. Nu voia să stea singură și se însoțea mereu cu animalele pădurii. Puișorii se uitau la ea fermecați de tinerețea ei și se răsfățau la picioarele ei.
Soarele îi zâmbea și dorea să o însoțească și el, peste tot unde mergea. Se zbătea și zbătea, căci în fiecare zi aerul era mai plăcut și mai cald. Iar ei îi plăcea.
Niște copilași au venit pe iarba proaspătă și se jucau. Împreună învingeau timpul și nici măcar nu știau asta. Purtau curățenia sufletului lor ca pe o coroană. Și nu știu de ce, dar mi se părea că ea vedea asta.
Dar ea trebuia să aducă lumii viața și asta nu era muncă ușoară. Lucra din greu și voia o perfecțiune la care nu se putea ajunge. Uneori obosea și se întindea într-un pat de iarbă curată. Micul căprior îndrăgostit de ea o însoțea peste tot și dormea ghemuit lângă ea să o încălzească. Iar ea gângurea în somn și puteai să o vezi zâmbind.
Când se trezea se dezmierda și își întindea frumusețea de corp. Se ducea până în fața lacului și cu mâinile-i tinere mângâia ușor apa. Se uita îndelung la propria-i oglindire și se minuna de frumusețea ei extraordinară. Îi plăcea să se joace cu părul ei lung. Îi plăcea viața, frumusețea și tinerețea, îi făcea sufletul să tresară de bucurie.
Nimic nu părea să o dărâme. Câteodată vedea copilașii cum se jucau și cum miroseau însetați florile și se ducea pe lângă ei. Se descălțau câteodată să simtă sub tălpile lor gâdilatul firului de iarbă proaspăt ieșit. Se bucurau așa de tare că se prindeau de mâini și începeau o horă minunată de-ți era mai mare dragul să te uiți către ei. Și așa făcea și ea. Până ce nu mai avea răbdare și se ducea să se prindă și ea în horă. Atâta joc și veselie putea să fie că nu îți venea a crede.
Noaptea câteodată se plimba nestingherită, atunci când lumea întreagă dormea. Se uita cu orele la lumina lunii și îi vorbea. Aștepta cu drag înțelepciunea ei. Iar aceasta îi zâmbea cu căldură și îi mângâia obrajii. A doua zi forța vieții și a lumii stătea iar în mâinile ei.
Și iat-o pe câmpul dezmierdat de soare, cu picioarele subțiri pe iarbă. Dar cum stătea așa blândă și calmă, dintr-o dată s-a încruntat și fața i s-a schimonosit în cele mai urâte feluri. Toate animale s-au speriat de ea și au început să se retragă spre pădure. Doar puiul de căprioară a rămas alături de ea și o privea în continuare ca pe cea mai frumoasă creatură. Un vânt rece a început să bată puternic, iar soarele s-a speriat și a cerut norilor refugiu.
Ea s-a ridicat toată încruntată, cu mâinile strânse în pumn. Când a început să țipe din gura ei a început să iasă frigul. Era o poveste de groază și întreg pământul se cutremura. Picioarele ei goale atingeau iarba rece, dar ei nu îi păsa. Copilașii fugeau în casă. Urâțenia ei era nemărginită, dar de acolo se năștea o forță incredibilă.
Puiul de căprior nu se mișca de lângă ea, cu toate că urletele ei cutremurau lumea. Dar dintr-o dată îl vedea stând acolo, blând și curat. Înțelepciunea lumii stătea în ochii lui. Și apoi ea se liniștea și se așeza, iar câmpurile începeau să dea roade proaspete. Iar frumusețea ei devenea izvorul vieții. Dar era iute de mânie și uite așa se preschimba.
Era tânără, tare tânără, o copilă frumoasă și schimbătoare. Sub râsul ei se năștea totul și întreaga lumea era fermecată de ea, iar sub privirea ei încruntată totul de acoperea de frig și întreaga lumea fugea să se adăpostească. Dar așa era nașterea lumii. Nu era lucru ușor.
Mirosea a viață, iar eu știam doar că am obosit și trebuia să dorm. Așa a început totul, cu Primăvara

https://slashacudetoate.eu/vara-si-vulpea-aramie

kakass - Primăvara și puiul de căprior
Primăvara
10390277 1121331647885658 8952548969735974104 n - Primăvara și puiul de căprior
Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *