Toamna și cerbul ei

67428538 474107290032874 8919291479034167296 n - Toamna și cerbul ei

  Când m-am trezit era o alta în fața ochilor mei, de o frumusețe extraordinară. Așa ceva nu mai văzusem niciodată. Întreaga glorie a lumii stătea în părul ei vișiniu, de culoarea vinului proaspăt stors. Nu mai era așa tânără precum fuseseră cele de dinainte ei, maturitatea și înțelepciunea i se puteau citi în privire.
Avea un parfum de struguri copți și rochie arămie din frunze frumos colorate. Picioarele ei goale făceau pași ușori dar hotărâți. O horă a fructelor și a legumelor i se închina iar toate animalele pădurii se uitau la ea cu admirație. Era o splendoare, ea și toată suita care o urma, cu veselie de nedescris.
  Se însoțea cu un cerb al pădurii, o minunăție de animal. Coarnele lui erau de o strălucire extraordinară, iar ea îl mângâia ușor pe creștet. Cât era de mare se dezmierda în mâna ei ca un puișor.
Soarele sclipea frumos pe cer, însă nu mai era gata să topească lumea. De data aceasta voia doar să o aline. Aerul era ușor de respirat, curat și proaspăt, iar uneori se simțea briza munților.
  Apele începuseră să se răcească ușor, ușor, soarele nu mai avea puterea să pătrundă până în adâncuri. Cu cât trecea timpul totul se răcea treptat, însă nimic nu era mai plăcut. Câmpurile aveau culori fermecate și întreaga lumea se schimbase. Ochii mi se dezmierdau în minunățiile cromatice ale unei lumi extraordinare.
  Iar ea, ea era minunată și se schimba cu fiecare baie de raze. Mii se struguri erau peste tot întinși, copți, cu un miros puternic, amețitor. Ea sărea bucuroasă cu picioarele goale și îi zdrobea cu grație. Lumea se lua după ea și făcea aceleași lucruri. Era multă bucurie. Lumea își privea răsplata după munca depusă. Nimic nu aducea mai multă bucurie decât roadele muncii.
  Copiii erau veseli nevoie mare, strângeau frunze parfumate și apoi se aruncau în ele. Râdeau de nu mai puteau. N-ai văzut așa ceva! Ce minunăție! Cu mânuțele lor mici luau ciorchinii parfumați de struguri și îi zdrobeau. Nu mai conta că se lipeau peste tot, conta doar râsul care se auzea peste tot. Iar ea se uita la ei și o mângâiau pe suflet.
 Ea era veselă și fericită, însă uneori părea că se îngroapă într-o tristețe fără margini. Se uita cu orele în zare și avea o privire pierdută. Nu era ca celelalte două, nu se supăra, nu era plină de furie și nu făcea întreaga lume să se teamă de ea. Era doar tristă și singuratică. Se cufunda în pădure și se uita la copaci. Pășea ușor pe patul de frunze ce se întindea sub picioarele ei goale și uneori cerea azil pădurii. Vântul îi cânta frumos și se scufunda în melancolia pe care numai ea o înțelegea. Cerbul îi stătea alături, cu coarnele lui imense de care ea știa să se ferească. 
  Câteodată mă durea tristețea ei și aproape că o vedeam îmbătrânind și nu voiam asta. Când era veselă nu se pomenea pe lume ceva mai extraordinar. Râdea cu atâta poftă încât puteai să înțelegi cu adevărat sensul vieții, sensul tuturor lucrurilor făcute, sensul timpului. Era ceva fermecat. Și dintr-o dată părea că toată acea bucurie dispare iar în tristețea care îi lua locul se putea scufunda lumea.
  Părea că în bucuria ei nemărginită își aducea aminte de ceva care îi întuneca mințile. Și nu avea nimic de făcut decât să își accepte soarta. Aș fi vrut să îi fiu alături, să o mângâi ușor pe obraz și să îi spun că nu este singură și că nu trebuie să mai ducă întreaga lume pe umerii-i subțiri. Dar când voiam să merg spre ea, pleca.
  Era din ce în ce mai frig, aerul devenea crud, iar soarele părea că nu mai vrea să se lupte. Și atunci am văzut-o. S-a dezbrăcat de frumoasele ei haine. Și când s-a întors spre mine era bătrână, mâinile ei grațioase tremurau, iar fața se umpluse de riduri. Mi-a venit să plâng atât de tare! Știam că renunțase la luptă, știam că nu mai putea. Oboseala i se citea acum în ochi. Celelalte două erau acolo, la marginea și se uitau la ea cu mila tinereții. Au prins-o de mâini și o ajutau să pășească. Cerbul era încă tânăr și frumos, pășea sigur în spatele ei. Ea se tot întorcea să vadă dacă vine și atunci când îl vedea se liniștea. Surorile ei nu îi dădeau drumul la mâini. Mă uitam la ei toți cum se duc și m-am culcat. Toamna.

https://slashacudetoate.eu/vara-si-vulpea-aramie

https://slashacudetoate.eu/primavara-si-puiul-de-caprior

10390277 1121331647885658 8952548969735974104 n - Toamna și cerbul ei
Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *