Valea Buzăului, cu zimbrii și cascade

20201108 133401 scaled - Valea Buzăului, cu zimbrii și cascade

Boala nu ține cont nici de culoarea politică și nici de părerile personale. În timp ce noi de dăm peste cap să ne certăm, să ne contrazicem și să demonstrăm habar n-am ce, suntem în continuare sensibili… atât de sensibili… sacul de oase habarnist. O adiere de vânt ne poate fărâma și atunci toată importanța pe care ne-o dăm se duce pe apa sâmbetii. 

  A fost o perioadă destul de grea pentru mine, de la faptul că nu m-am simțit bine la anxietatea care a atins cote alarmante. Vreau să vă mulțumesc pentru susținere și pentru gândurile bune. Încă lucrurile nu arată complet bine, au rămas urme, dar tratăm, ne bucurăm că nu a fost mai rău și sperăm să ne vindecăm. 

  Cât există viața merge mai departe, așa sunt regulile. Ei bine, natura mi-a fost prieten și terapeut, iar toamna, vai de mine, toamna! O iubesc! Este capricioasă, rece, uneori tristă și uneori turbată, dar extrem de frumoasă, toamna este un artist desăvârșit. Culorile, parfumurile, recoltele, ploile îneacă relele. Toamna este balanța cea mai corectă și cea mai periculoasă. 

  Am vizitat zimbrii la Vama Buzăului, sunt atât de simpatici! Două, trei cuvinte despre ei. Discutăm despre cel mai greu animal european de uscat, trăiește în pădure, este erbivor și nu prea are dușmani naturali, pfff, norocul lui am zice, doar că l-a întâlnit pe om. Și omul, minunatul l-a vânat până ce s-a terminat. Acum se încearcă reintroducerea lui în sălbăticie.  Am văzut și reni la Buzău, cerbi, un loc tare liniștit și frumos. 

  Mai departe am purces la Cascada Urlătoare, vecină cu zimbrii. Un loc absolut fascinant unde poți merge pe apă cu adevărat. Legendele spun că pe vremuri acolo au trăit vrăjitoare ale pădurii, care încă bântuie zona și pot fi auzite în noapte. Le-am căutat dar nu le-am găsit, poate data viitoare, cine știe?! Orcim este o zonă minunată, cu aer curat și se spune că apă și mai curată. 

  În rest mergem mai departe, să vedem ce-o să iasă.

  Valea Buzăului este o zonă de poveste, atestată documentar pentru prima dată în secolul XIII de către teutoni, merită vizitată, mai ales în culori vindecătoare de toamnă prețioasă.

Pozele se găsesc aici: https://slashacudetoate.eu/wp-admin/post.php?post=2216&action=edit

10390277 1121331647885658 8952548969735974104 n - Valea Buzăului, cu zimbrii și cascade
Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *