Vara și vulpea arămie

67166812 511178742756466 1730273548523536384 n - Vara și vulpea arămie
67076693 2254203431561044 6080417099669307392 n - Vara și vulpea arămie
Vara


Când m-am trezit în fața mea a venit ea. Era frumoasă și gânditoare, la fel de înaltă ca și cealaltă. Avea părul de culoarea mării cu valuri și purta o rochie galbenă care îmi amețea ochii. Emana căldură, iar ochii ei erau de culoarea soarelui care strălucea mândru deasupra ei. Nu era o copilă, așa cum fusese cea de dinaintea ei, doar tânără, nobilă.
Toate animalele se dezmierdau sub mâna ei care se plimba prin aer. Era veselă și mândră. Râsul ei se auzea peste tot, toată lumea dansa și se bucura. Totul prindea o culoare aurie, minunată. Simțeam briza mării calde, gustul sării pe buzele mele. Era o poveste minunată. Dintr-o dată am simțit nisip fierbinte sub tălpile mele. Știa ce face, viața era dată lumii, dar avea nevoie de puterea de a merge mai departe.
Trecerea timpului punea totul într-o lumină caldă, sfântă. Totul exista, totul era verde, lumea întreagă vorbea și se alinta. Lăsa iarba să îi mângâie picioarele goale și mai apoi se așeza pe spate. Stătea acolo pe pământul acela moale și negru și clipea ușor cu genele-i lungi și frumoase. Avea o vulpe ce o însoțea mereu. Împreună se dezmierdau și își spuneau secretele vieții. Ochii lor scânteiau la fel.
Era așa de veselă și asta o făcea frumoasă. Uneori purta o pălărie mare din spice de grâu pe care stăteau așezați o mulțime de fluturi colorați. Și așa se plimba pe câmpuri și se uita peste tot, mângâia animalele pământului.Timpul părea uneori că stă în loc. Până și bisericile de piatră se încălziseră și nu mai păreau atât de singure și triste.
Câțiva copilași se alergau și se jucau. Pielea lor căpătase o culoare aurie, ca și cum ar fi fost pictați. Gurile lor erau fermecate de râs, așa cum îi stă bine unui copil, curat, pur și vesel. Ea stătea și îi privea. Își mângâia câteodată părul ondulat și privirea ei se uita prin timp. Când se încingeau prea tare copiii fugeau la râul care curgea nestingherit pe lângă ei. Era curat și susura ca un cântecel, iar apa era cea care purifica sufletele. Iar copilașii aceia știau secretele râului. Se împingeau și săreau în apă, săreau într-o altă lume.
Le plăcea așa de mult să se joace în râu încât râsul lor era contagios. Ea venea și se uita la ei, se așeza pe margine și își punea picioarele în apă, iar vulpea stătea lângă ea mereu. Râdea, cânta și își mișca picioarele fine. Stropii i se prelingeau uneori pe fața minunată. Își arunca pălăria de grâu pe pământ și toți fluturii zburau liberi către cer.
Și ea se scălda liniștită alături de copiii în apele curgătoare și reci. Când venea noaptea ea se ducea la mare. Se uita cu orele la liniștea apei curate. Și când venea luna să se oglindească, ea se așeza pe nisip și se uita spre cer. Marea îi dădea ofrandă un colier de scoici de toată frumusețea, iar luna îi asculta dorințele și îi răspundea mereu.
Întreaga lume dormea liniștită, cu aerul răcoros al nopții pe post de străjer. Viața prindea contur, iar ea purta roadele pe post de brățară. Căldura sufletului ei era totul. Dar nu-i ușor să modelezi viața.
Uneori se supăra și totul începe să dogorească. Era insuportabil, nici nu puteai măcar să respiri. Toată lumea fugea să se ascundă, să se pitească de furia ei. Nu se schimonosea la fel ca cealaltă, pe fața ei nu se vedea aproape nimic. Doar dacă te uitai atent la ochii ei știai că ceva o apasă. Iar gura ei nu mai râdea. Și așa se topea lumea întreagă, sub privirea ei fierbinte. Și vântului îi era teamă și nu se mai simțea nici măcar o adiere. Timpul se temea să o deranjeze și trecea încet, chinuitor.
Lumea întreagă era pedepsită pe rugul ei fierbinte. Soarele îi era cel mai devotat cavaler, el purta întreaga luptă pentru ea. Totul ardea pentru ca ei să îi placă. Furia ei putea să topească chiar și aurul. Animalele pământului căutau refugiul apelor și al pădurii.
Pentru a-i calma furia cotropitoare un vânt puternic, de la miază-noapte venea să o întâmpine. Era cald, plăcut, dar puternic, simțeai că te poate ridica de pământ. Tot părul ei se ridica în aer și puteai să vezi cum arată o furtună pe mare. Dintr-o dată venea o ploaie puternică, cu stropi mari. O învăluia întreaga nebunie și la început se vedea furia ei imensă, dar încetul cu încetul se lăsa pradă ploii și se liniștea.
Așa se răcorea pământul și în sfârșit putea să respire. Nu mai era presat de căldura aceea care te înnebunea. Era ceva minunat. Nimic nu se compara cu ploaia aceea care avea forța să o liniștească. Întreaga lumea simțea greutatea luptei, dar cu toții se odihneau după aceea, în liniștea ploii. Și o luam de la capăt cu toții, cu pielea poleită de aurul soarelui, rugându-ne pentru răcoarea ploii și pentru apele reci.
Doar că într-o bună zi Timpul a anunțat-o că este momentul să plece. S-a întristat și o lacrimă curată a apărut în colțul ochiului său superb. S-a uitat la întreaga lume și cu pălăria în mână a plecat. În depărtare era cealaltă, frumoasă și zvăpăiată cu mâna întinsă către sora ei. Împreună au plecat, însoțite de puiul acela de căprioară și de vulpea arămie, iar eu am obosit și m-am culcat. Vara.

https://slashacudetoate.eu/primavara-si-puiul-de-caprior

10390277 1121331647885658 8952548969735974104 n - Vara și vulpea arămie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *